CS MARUBASHI

Guy a fost injunghiat in spate de trei ori.

Un student din cadrul dojo-ului nostru fiind proprietarul unui club de noapte, ocupatie uneori pericoloasa, a incercat sa opreasca pe un tanar sfrijit, cu parul verde, care a agresat pe cineva din personalul barului. In timp ce Guy il tinea de partea din fata a jachetei, tanarul cu parul verde a devenit brusc violent, a ajuns in spatele lui Guy si a inceput sa-l injunghie frenetic cu un cutit-fluture.

Acesta nu este un scenariu acoperit de tehnicile de aikido standard. A avut noroc, probabil si din cauza ca acesta nu este cel mai bun mod de a injughia pe cineva, cutitul nu a atins nici un organ vital, totusi o artera a fost atinsa si Guy ar fi sangerat pana ar fi murit daca nu ar fi sosit ambulanta la timp.

Atunci cand ranile sale s-au vindecat, el a revenit pe saltea cu obisnuitul sau entuziasm. Nici o tehnica de aikido nu l-ar fi pregatit pe Guy pentru situatia data, si este putin probabil ca exista vreo scoala de aikido care l-ar fi invatat o aparare specifica impotriva unei injunghieri in spate, expediata din fata.

Nu este dificil, dupa eveniment, sa te gandesti la o strategie de aparare care sa foloseasca combinatii de tehnici cu care ai fi putut face fata situatiei. Distanta sigura (ma-ai), sensibilizarea si abilitatea de a te adapta la neasteptat, toate sunt de o importanta vitala. Dar aceste aspecte mentale sunt mai usor de zis decat de pus in practica.

Cei care insista sa vada aikido intr-o singura dimensiune, cea de auto-aparare, ar putea profita de acest caz pentru a condamna dojo-ul pentru incapacitatea de a invata tehnici practice. S-ar putea spune ca acest incident arata cat de inutile sunt tehnicile de aikido intr-o situatie reala.

Am mentionat acest incident, nu pentru a ma opri pe senzational, ci pentru a sustine parerea mea ca nu exista o tehnica singura care sa te pregateasca sa te descurci intr-un astfel de scenariu. Realitatea despre care oamenii vorbesc, este de obicei tipul de realitate pe care ei isi imagineaza ca ar putea-o controla, daca au invatat tehnicile corespnzatoare. Este mai mult fantezie decat realitate.

Chiar si fara a cadea spre filozofie sau religie, aspectul psihologic format in antrenamente are o situatie primordiala intr-o situatie de pericol real ca cel descris mai sus. Si chiar daca stapanesti acest aspect foarte bine, ghinionul - sa fii in locul nepotrivit la momentul nepotrivit - poate actiona impotriva ta.

Astfel, pentru a fi cu adevarat practic, nu trebuie sa scapam din vedere aspectele mai mari, cum ar fi: cum ne traim viata, daca trebuie sa ne punem in situatii cu potential pericol si cum putem lucra pentru a reduce nivelul general de violenta in societatea noastra. Aceste intrebari au fost dintotdeauna parte integranta a aikido-ului, dar sunt frecvent respinse ca fiind lipsite de importanta de catre aparatorii realismului in antrenare. Ma refer la acei care extrag doar cele mai eficiente tehnici din repertoriul aikido-ului si arunca toate referirile filozofice.

Exista o anecdota Zen pertinenta despre un disipol al unui maestru de sabie, discipol care avea de indeplinit sarcini casnice, precum curatarea gradinii aferente dojo-ului, pentru o perioada prelungita de la acceptarea sa in dojo, fara sa fie invatat vreo tehnica de sabie. El s-a plans si a cerut sa fie invatat exepriente reale de sabie - a regretat acest lucru imediat ce maestru a inceput sa-l atace fara mila utilizand o sabie de lemn. Oriunde mergea, maestru aparea brusc, de nicaieri, si-l ataca - cu siguranta dandu-i un gust al realitatii. Viata lui a devenit un iad.

In cele din urma, total stresat, disipolul a rugat sa i se permita sa isi reia indatoririle din cadrul dojo-ului in pace. Treburile sale au capatat un nou sentiment de constientizare si concentrare. Dupa un timp, a avut ideea de a se razbuna si obervandu-l pe maestru in bucatarie, intr-o pozitie vulnerabile, cu ambele maini ocupate, mestecand in supa, l-a atacat cu sabia de lemn. Fara ezitare, maestrul a blocat atacul cu capacul de la oala si l-a improscat pe elev cu supa fierbinte cu ajutorul polonicului.

Daca povestea este corecta, morala pare sa fie ca adevarata maestrie depaseste tehnica iar antrenamentul trebuie sa inceapa si sa se termine intr-o stare adecvaa a mintii. Treburile din dojo fac parte din procesul de a aduce aceasta stare mentala, fara de care tehnica singura nu ar fi de nici un folos. O doza intensa de realitate, la momentul potrivit, poate conduce studentul sa realizeze acest lucru. Ma intreb cati critici ai aikido-ului sunt dispusi sa fie cei care primesc un atac serios, real ? Cred ca multi, la fel ca discipolul din poveste, ar vota foarte repede pentru o revenire la viata lor normala.

Desigur, in aceste zile nu exista asa de multi voluntari pentru acest tip de antrenament, si chiar si asa, exista putini maestri (pshihologi-sensei) capabili de a utiliza aceasta abordare cu succes. Dar ar fi totusi arogant si prostesc - si nerealist - pentru a se concentra numai pe partea tehnica. Un antrenament holistic, care implica toate aspectele vietii, ar parea sa fie singura cale valoroasa si sensibila, combinata cu determinarea de a sta departe de necazuri.

Situatiile de viata si moarte reale nu pot fi reproduse, indiferent cat de "realistic" ar fi antrenamentul si o violenta reala, necontrolata nu este ceva pe care o persoana sanatoasa sa o caute. Daca doresti sa te joci de-a fi puternic sau iscusit intr-o confruntare (cu o limitare stricta a limitelor realitatii) exista un numar de sporturi competitive unde puteti face ceea ce va doreste inima. Ele nu sunt budo, nu sunt aikido si nu sunt reale.

Sau va puteti cumpara un cutit-fluture.

Asa cum oamenii subestimeaza dificultatea unei intalniri pe viata si pe moarte, cred ca subestimeaza si subevalueaza adancimea si valoarea aikido-ului. Ei doresc ceva care sa poata fi stapanit in cativa ani, facandu-i suficient de puternici pentru a provoca pe altii, si in acelasi timp sa emane o "putere misterioada".

Din experienta mea - admit ca este de numai 35 de ani - acest lucru este total nerealistic. Mai degraba aikido mi-a aratat cat de vulnerabil sunt decat sa ma umple cu putere. Sa intelegi mesajului de pace nu este chiar asa de usor, deoarece acest lucru necesita o schimbare interioara. Varietatea incredibila si subtilitatea aikido-ului ma face sa ma simt ca un incepator perpetuu.

Aikido poate fi atat de adanc pe cat vrei tu sa descoperi, precum si o reala sursa de energie, iar in interior; o cale care ne ghideaza in toate aspectele vietii, dar daca vrei sa te concentrezi exclusiv pe aspectele "practice" s-ar putea sa aduci in viata ta ceva ce in cele din urma s-ar putea sa regreti. Si v-ar lipsi asa de multe.